După ce i-au achiziționat pe românii Srgian Luchin și Alexandru Curtean, de la Dinamo, bulgarii de la Botev Plovdiv au mai dat o lovitură pe piața transferurilor. Oficialii grupării de la sud de Dunăre au obținut semnătura atacantului olandez Geoffrey Castiglion (22 de ani), care se afla sub contract cu Ajax Amsterdam.
În sezonul precedent, atacantul, care a jucat doar la echipa secundă a „Lăncierilor”, a fost împrumutat la Heracles Almelo, pentru care a jucat în 30 de partide. Castiglion a adunat și 12 goluri în 18 meciuri pentru formațiile de tineret ale naționalei Olandei, la diferite categorii de vârstă.
„Botev este o echipă cu obiective serioase, care vrea să joace la cel mai înalt nivel. Știu că țelul principal este cucerirea campionatului, iar asta mă ambiționează. Lumea de aici chiar vrea să obțină ceva cu adevărat remarcabil”, a fost prima declarație a lui Castiglion în Bulgaria.
Impresarul jucătorului, Humphrey Niemann, a dezvăluit și celelalte motive pentru care clientul său a ales să se transfere la Botev: „Echipa din Plovdiv va avea în scurt timp un nou stadion, de 23.000 de spectatori. Acesta este practic cel mai modern club din Bulgaria„.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER